Mutarea capitalei României în Transilvania este o veche dorinţă istorică ce datează curând după Unirea cea Mare din 1918, dar condiţiile politice ale deceniului ’30, când se preconiza înfăptuirea acestui deziderat firesc, n-a putut fi realizat din cauza pregătirilor de război în Europa, apoi a mutilării ţării, a izbucnirii războiului şi a subordonării ţării de către Rusia Sovietică. De atunci mutarea capitalei a tot fost amânată şi amânată a rămas conform dictonului că “nimic nu e mai de durată decât provizoratul”. În prezent, mai ales după aderarea României în Uniunea Euroreană, n-a mai rămas timp de stat pe gânduri.Trebuie să acţionăm şi numai în acest fel
România este situată la extremitatea cea mai estică a Uniunii Europene. Deşi din punct de vedere geografic deţinem un avantaj în această zonă strategică, economic şi politic, noi trebuie să ne apropiem tot mai mult de Europa de vest faţă de a căror capitale şi instituţii politico-culturale trebuie să ne întoarcem acum faţa. Să nu mai stăm cu spatele întors la ele ca şi cum acest fapt ar fi unul neesenţial pentru noi.
Subiectul pe care urmează să-l luăm în discuţie este consultarea populaţie pentru rămânerea pe loc sau mutarea Capitalei României în Transilvania, acolo unde a existat la originile noastre ca popor. De acolo noi am fost izgoniţi şi transformaţi timp de un mileniu în iobagi, de către popoare neîndreptăţite pentru o asemene dislocare forţată..
Capitala noastră la Bucureşti a fost hotărâtă de domnitorul moldovean de atunci, Alexandru Ioan Cuza ca o necesitate istorico-politică cu ocazia primului pas spre Unire: Unirea Principatelor Romane. La scurt timp după realizarea României Mari s-a intenţionat mutarea firească a capitalei în Transilvania pe platoul numit Ţara Bârsei, în apropiere de Braşov. Această realizare trebuie să o privim ca pe o nouă “oră astrală” în evoluţia României. În noua conjunctură noi trebuie să ne apropiem de Europa, dar nu numai geografic, ci şi politic, precum şi în cugetele niastre, pentru a avea o mai bună comunicare şi un cuvânt de spua mai competent în interiorul ei. Din cele peste 30 de ţări europene în devenire, România este a şaptea ţară ca populaţie. Noi trebuie să coresundem nu numai numeric, dar şi valorc acestor dimensiuni. Având acest avantaj politico-economic, altele trebuie să fie şi orientările noastre dipolomatice şi culturale. Dar această înfăptuire nu poate fi decisă nici de edili şi nici chiar de conducerile statului, ci consultând poporul, dar nu înainte de a-i expune, fie şi sumar, motivaţiile ce trebuie să fie cunoscute de populaţie, dezbătute şi bine gândite în toate detaliile şi sub toate aspectele
1. Capitala actuală este amplasată în mijlocul unui şes, fertil ca sol, dar neospitalier ca condiţii de trai, unde vara e caniculă greu de suportat, iar iarna bate crivăţul, fără a mai vorbi că actuala amplasare este şi o zonă intens seismică. Pe de altă parte, prin modul în care capitala a fost concepută, oricâte îmbunătăţiri suplimentare i s-ar aduce şi orice învestiţii faraonice s-ar mai face, ea tot nu ar putea deveni o capitală care să se impună în lume din punct de vedere edilitar, căci “scheletul” pe care a fost structurată nu va putea fi influenţat decât într-o prea mică măsură, necesitând în schimb demolări considerabile şi extrem de costisitoare. Cu cât i-am aduce modificări, cu atât am strica-o şi mai mult. Şi nici atunci nu va putea deveni o metropolă cu adevărat impunătoare şi concurenţială în lume. Milioane de locuitori ai capitalei de astăzi sunt ţinuţi la prea mare distanţă de locurile fireşti de agrement, de la deal şi de la munte unde dispun de case de odihnă,.dar până la care au de parcurs distanţe obositoare, nefiresc de lungi, în timp ce ele ar trebui să se afle mult mai aproape de domiciliul lor. În actualul Bucureşti să nu se mai facă alte investiţii de anvergură (în afara celor care sunt deja bine stabilite şi absolut necesare ca urbanistică). În curând vom devni ca aglomeraţie, aseemenea cutiilor de sardele suprapuse. Investiţiile pentru alte mari modificări în capitala înghesuită să fie virate spre viitoarea capitală sau spre alte scopuri.locale În locul coloşilor programaţi, dar cu care nu vom impresiona pe nimeni, să se construiască la Bucureşti şi în împrejurimi, alte obiective prin care viaţa cotidiană să devină cât mai agreabilă şi mai suportabilă. Dacă vom continua să o dezvoltăm în aceeaşi manieră spre care s-a şi început, nu va mai putea fi numit “Micul Paris”, ci “Marea Ciorogârla”, adică o capitală haotică şi fără urbanistică proprie, ci doar suprapuneri forţate. O firească direcţionare a acelor învestiţii ar putea fi făcută prin refacerea salbei de lacuri dealungul luncii Dunării, marele fluviu putând deveni, prin fostele sale lacuri naturale (începând de la Calafat până în apropierea Deltei, o altă zonă plăcută de agrement. Refacerea lacurilor desecate va deveni nu numai o sursă piscicolă, ci mai ales va preîntâmpina viiturile care, perioidic devin catastrofale inundând localtăţi întregi.
2. În afara acestor motivaţii, noua amplasare va avea consecinţe pozitive în privinţa “regionalizării administrativ-economice a ţării”, sarcină pe care va trebui îndeplinită ca realizre a “Autonomiei Administrative” a ţării, domeniu de bază în care suntem mult rămaşi în urma altor ţări Europene. Există deja un proiect logic de a aronda ţara în opt sau zece regiuni funcţionale şi sectoriale, dar care nu poate fi făcut funcţional din cauză că actuala amplasare a capitalei este prea excentrică şi, în consecinţă, disfuncţională.
3. Dar Bucureştii de astăzi nu va deveni un oraş părăsit. El va continua să se chiar extindă, dar nu în mod haotic ca până în prezent, ci armonios şi mai funcţional. După ultimele prevederi se preconiza să se lăţească de circa douăzeci de ori în toate direcţiile, ceea ce ar fi fost o adevărată monstruozitate în plin Bărăgan. Să nu-l sufocăm şi mai mult. Îi junge cât este de pocit pe alocuri. Supradimensionând această capitală vom sfârşi să facem din el, nu o metropolă care să concureze cu altele din lume, ci din contra, numai dacă am mai pondera-o. Periferia programată pe mai multe sute de kilometrii pătraţi ar trbui să constea dominant din spaţii verzi, cu cât mai multe parcuri şi cu străzi şi bulevarde bordate de pomi care să fie schimbaţi la circa 20-30 de ani, ca să nu deformeze trotuarele şi să nu ne spară canalizările. Importanţa sa culturală, administrativă, economică, industrială, bancară şi comercială va rămânea pe mai departe primordială şi chiar va mai creşte ca importanţă, dar sub alte aspecte, mai ales după ce va fi reluată construcţia canalului navigabil Bucureşti-Olteniţa şi, poate, un alt canal de circuit, Bucureşti-Giurgiu. Bucurestii ar deveni astfel un port fluvial îndirect la Dunăre. Dacă aici ar locui japonezi, germani sau alte poppore, nu s-ar crampona pe o asemenea locaţie, mai ales astăzi când avem alte priorităţi şi spaţii mai adecvate, revenind la trecutul nostru de unde am fost alungaţi cu duşmăniel. După toate probabilităţile, Preşedenţia, Parlamentul, Executivul, Justiţia şi Patriarhia, vor continua să funcţioneze tot în vechea capitală, cel puţin alte câteva decenii, dacă nu chiar definitiv pentru unele din ele. Exemple de asmrnea capitale avem în Olanda, Australia, Brazilia, şi nu numai acolo.
4. Amplasarea capitalei în inima Transilvaniei ne-ar apropia cu cel puţin 400 de km. de Europa de Vast, ceea ce va însemna mult, atât pentru noi, cât şi pentru occidentali. În acest fel nu vom mai sta mereu cu spatele întors la Europa, după cum am stat timp de atâtea secole (mai ales de prin secolele XIV-XV) şi n-am făcut bine. Ar fi cazul să ne mai “occidentalizăm”, dar păstrându-ne şi chiar evidenţiindu-ne adevărata noastră identitate complexă. Să ne mai ponderăm şi faţă de unele vederi prea rigide de slavonizare forţată şi artificială nenaturală, direcţionată de poziţiile celor două vechi Principate Române, slavonizare impusă contra firii, din partea istorie noastre agitate. Fără să ne dezicem de noi, dar astăzi trăim alte vremuri la care trebuie să ne adaptăm din mers, recuperându-ne timpul pierdut. Devenind cu adevărat “europeni”, trebuie să strângem mai mult legăturile cu Vestul, începând cu sora noastră Italia şi celelalte ţări de gintă latină prin care am devenit cu adevărat europeni încă în urmă cu două milenii. Faptul că un român, chiar dacă era neştiutor de carte – cum a fost Badea Cârţan pe care locuitorii Romei l-au identificat după incrustaţiile în piatră, ca dac autentic pe Columna lui Traian, – el s-a putut înţelege direct cu locuitorii Cetăţii Eterne, (zicând că ei vorbes o românească stricată). Însăşi acest fapt, aparent secundar şi naiv, reprezintă un mare avans cultural european pe care noi n-am ştiut să-l valorificăm după cum se cuvine. Prezenţa voevodatelor româneşti pe pământul Transilvaniei şi luptele duse de acestea la începutul mileniului doi sunt bine atestate documentar. De aceea să acţionăm măcar acum când ne putem exprima ferm cuvântul. Prin aceasă reaşezare geografico-politică am deveni dintrodată mai occidentali, dar menţinând şi o punte de trecere dintre Occident şi Orientul European, fără să abandonăm Balcanii şi nici Marea Neagră, inclusiv… America. Trebuie să ne reluăm locul în interiorul Cununei Carpatice de unde am fost izgoniţi, susţinându-se teza absurdă că ungurii au găsit în acele teritorii “terra seseta” (pământ nelocuit). Acestă reorientare nu este “o găselniţă politică dictată de moment, ci o logică bine atestată de documente.
5. Revenind la fapte şi soluţii practice, locul amplasării capitalei noastre în Transilvania nu este greu de găsit. Dificultatea nu constă întratât în a-l găsi, ci în a ne decide asupra amplasării lui. El trebuie să fie cât mai aproape de leagănul vechii noastre obârşii de dinainte cu 2.000 de ani, Sarmisegetuza, pentru care s-au dus lupte aprige în trei războaie pe viaţă şi pe moarte ale dacilor cu romanii, care au durat timp de 5-6 ani. Datorită importanţei acestei cuceriri din partea romanilor a fost ridicat şi faimosul pod de piatră de la Drobeta-Turnu Severin (a cărui ruine dăinuie şi astăzi). Datorită amploarei şi imprtanţei acelui eveniment, luptele şi viaţa dacilor de atunci au fost eternizate pe columna din marmură din centrul Cetăţii Eterne, Roma. Columna de 30 m înălţime comţine, ca pe o peliculă cinematografică, 124 episoade sculptate, desfăşurate într-o cronologie coerentă în care se distig 2.500 figuri de soldaţi romani şi de daci, bărbaţi şi femei de o autentică naturaleţe şi expresivitate. O altă mărturie, la fel de grăitoare este şi falnicul monument Adam Clisi din Dobrogea. Noi nu trebuie să uităm că Transilvania a fost leagănul obârşiei şi a romanităţii noastre pe fondul dacic, la care s-au adăugat şi alte influenţe pe care încă trebuie să le recunoaştem ca realităţi binevenite slavii agricultori sedentari şi alte popoare războinie, de asemeni asimilate . Toate aceste influenţe ne fac să devenim mai autentici, căci este vorba de naşterea poporului român la care trebuie să ţinem
În cadrul triunghiului intracarpatic: Sarmisegetuza (din vestul Transilvaniei), Braşov (la est) şi Câmpia Turzi (la nord), ne putem decide pentru mai multe amplasamente. Unul din acestea ar putea fi Podişul Secaşelor care este o prelungire a Munţilor Orăştiei. El se află în apropierea marelui râu, Mureşul ce ar putea fi făcut navigabil din a monte de Alba-Iulia (fostă Apulum), până dincolo de Arad şi apoi la Dunăre la care am putea ajunge şi pe această cale. În această variantă, noua capitală s-ar afla în apropiere de oraşele istorice şi culturale, Alba-Iulia, Blaj (supranumită de Eminescu “Mica Romă”), de Sibiu şi de Valea Oltului. În zonă apropiată se află oraşele Orăştie şi Deva, iar înainte de a ajunge la defileul Jiului se află vechea capitală dacică, Sarmisegetuza. Ca zone de agrement sunt Munţii Apuseni plini de chei, de peşteri şi de pitoresc, iar mai la sud-vest, Munţii Retezat cu splendidele sale lacuri glaciare şi cu deschidere la Dunăre prin “scurtătura” Văii Cernei. La sud şi sud-est se află Parângul şi Munţii Făgăraş cu creasta sa măreaţă. Aceşti munţi falnici, dacă ar fi presăraţi cu moteluri şi înpânziţi de căi rutiere de legătură, ar atrage vizitatori străini din întreaga lume şi ar face să salte turismul, ca şi sporturile de iarnă în care, în prezent, suntem mult deficitari, deşi posedăm munţi pentru toate genurile de sport, pecum şi alte zone de agrement. În sfară de Podişul Secaşelor, tot în Transilvania s-ar putea opta şi pentru alte alegeri ca: Podişul Hârtibaciului din zona Făgăraş-Sighişoara sau Podişul Târnavelor, Câmpia Transilvaniei etc. Dar tot căutând un alt “loc de pomenire”, ne îndepărtăm de capitala, simbolică pentru noi a vechii Dacii.
6. În afara argumentelor enumerate, mai trebuie avută în vedere şi o altă realitate care s-ar putea tranforma într-o rodnică, mai bună şi sinceră cooperare româno-magiaro-germană în Transilvania. Îi regretăm pe nemţiii care în perioada comunismului au părăsit Transilvania şi pe care astăzi nu-i mai putem întoarce din drum, dar cu care putem colabora mai strâns în avantaj reciproc. Ei mai cunosc limba română şi nutresc simpatie pentru locurile lor natale. În ce-i priveşte pe unguri, trebuie să o spunem deschis că maghiarimea din lumea întreagă (din Ungaria, din Transilvania şi din diaspora maghiară) nu va renunţa mental la pretenţiile asupra Transilvaniei. Ei caută să se infiltreze şi să acumuleze pământuri şi bunuri materiale prin toate mijloacele imaginabile, pentru a deveni populaţie dominantă în Transilvania, ceea ce este un scop aberant şi de nerealizat prin evoluţie firească, oricât ar fi populaţia română de îngăduitoare faţă de ei. Dacă atunci, când timp de o mie de ani au dispus de putere politică şi militară n-au putut să o facă, în pofida măsurilor draconice şi abuzive de deznaţionalizare (populaţia românească rămânând mereu majoritară), ei caută acum să o realizeze pe căi ocolite. Această realitate perfidă trebuie avută în vedere căci Românii vor din toată inima frăţie cu ungurii, dar plecând de a stadiul de statu quo. 7. Construirea noii capitale pe care aş propune să se numească Dacia Traiana, va trebui să înceapă de la o concepţie judicios gândită şi strict legiferată în care să fie dinainte studiate şi conturate, amplasarea tuturor utilităţilor publice, dar şi pentru a deveni una din principalele zece perle arhitecturale ale Europei. Indiferent pe ce loc va fi construită, se pare că va trebui să fie amplasată tot pe un sistem de coline, la fel ca Cetatea Eternă, Roma (zidită pe şapte coline), fiecare cu funcţionalitatea sestul de bine conturată. În viitoarea capitală va trebui să primeze clasicismul latin – dar să nu ne dezicem nici de cel bizantin, grefate pe stilurile româneşti, precum şi de . latura artistică, de bunul gust şi de sobrietate, fără să fim tentaţi de extravaganţe şi de recorduri giganteşti. Una din coline ar putea fi destinată băncilor şi activităţilor bursiere, alta activităţi comerciale, alte “coline” (cartiere) să fie rezervate zonelor de locuinţe, altele zonei culturale şi a campusului universitar etc. Zona industrială şi transporturile să aibă sectorul lor, iar reţelele de legătură să fie aproape toate subterane sau aeriene, nepoluante şi silenţioase (trenuri electrice), cu ecepţia bulevardelor şi a stăzilor, şi cât se poate de funcţionale. Să nu domine nici gigantismul, nici ultramodernismul sau alte “bravade”, ci funcţonalul, şi cât mai multă verdeaţă, “lărgământ” şi zone de relaxre şi agrement. Străinul care ne va vizita capitala să simtă că – prin stilul şi specificul ei – se află pe pământ românesc bine exprimat şi demn de preţuire. Iar toate acestea trebuie aprofundate şi stabilite cu mult timp înainte.
România este situată la extremitatea cea mai estică a Uniunii Europene. Deşi din punct de vedere geografic deţinem un avantaj în această zonă strategică, economic şi politic, noi trebuie să ne apropiem tot mai mult de Europa de vest faţă de a căror capitale şi instituţii politico-culturale trebuie să ne întoarcem acum faţa. Să nu mai stăm cu spatele întors la ele ca şi cum acest fapt ar fi unul neesenţial pentru noi.
Subiectul pe care urmează să-l luăm în discuţie este consultarea populaţie pentru rămânerea pe loc sau mutarea Capitalei României în Transilvania, acolo unde a existat la originile noastre ca popor. De acolo noi am fost izgoniţi şi transformaţi timp de un mileniu în iobagi, de către popoare neîndreptăţite pentru o asemene dislocare forţată..
Capitala noastră la Bucureşti a fost hotărâtă de domnitorul moldovean de atunci, Alexandru Ioan Cuza ca o necesitate istorico-politică cu ocazia primului pas spre Unire: Unirea Principatelor Romane. La scurt timp după realizarea României Mari s-a intenţionat mutarea firească a capitalei în Transilvania pe platoul numit Ţara Bârsei, în apropiere de Braşov. Această realizare trebuie să o privim ca pe o nouă “oră astrală” în evoluţia României. În noua conjunctură noi trebuie să ne apropiem de Europa, dar nu numai geografic, ci şi politic, precum şi în cugetele niastre, pentru a avea o mai bună comunicare şi un cuvânt de spua mai competent în interiorul ei. Din cele peste 30 de ţări europene în devenire, România este a şaptea ţară ca populaţie. Noi trebuie să coresundem nu numai numeric, dar şi valorc acestor dimensiuni. Având acest avantaj politico-economic, altele trebuie să fie şi orientările noastre dipolomatice şi culturale. Dar această înfăptuire nu poate fi decisă nici de edili şi nici chiar de conducerile statului, ci consultând poporul, dar nu înainte de a-i expune, fie şi sumar, motivaţiile ce trebuie să fie cunoscute de populaţie, dezbătute şi bine gândite în toate detaliile şi sub toate aspectele
1. Capitala actuală este amplasată în mijlocul unui şes, fertil ca sol, dar neospitalier ca condiţii de trai, unde vara e caniculă greu de suportat, iar iarna bate crivăţul, fără a mai vorbi că actuala amplasare este şi o zonă intens seismică. Pe de altă parte, prin modul în care capitala a fost concepută, oricâte îmbunătăţiri suplimentare i s-ar aduce şi orice învestiţii faraonice s-ar mai face, ea tot nu ar putea deveni o capitală care să se impună în lume din punct de vedere edilitar, căci “scheletul” pe care a fost structurată nu va putea fi influenţat decât într-o prea mică măsură, necesitând în schimb demolări considerabile şi extrem de costisitoare. Cu cât i-am aduce modificări, cu atât am strica-o şi mai mult. Şi nici atunci nu va putea deveni o metropolă cu adevărat impunătoare şi concurenţială în lume. Milioane de locuitori ai capitalei de astăzi sunt ţinuţi la prea mare distanţă de locurile fireşti de agrement, de la deal şi de la munte unde dispun de case de odihnă,.dar până la care au de parcurs distanţe obositoare, nefiresc de lungi, în timp ce ele ar trebui să se afle mult mai aproape de domiciliul lor. În actualul Bucureşti să nu se mai facă alte investiţii de anvergură (în afara celor care sunt deja bine stabilite şi absolut necesare ca urbanistică). În curând vom devni ca aglomeraţie, aseemenea cutiilor de sardele suprapuse. Investiţiile pentru alte mari modificări în capitala înghesuită să fie virate spre viitoarea capitală sau spre alte scopuri.locale În locul coloşilor programaţi, dar cu care nu vom impresiona pe nimeni, să se construiască la Bucureşti şi în împrejurimi, alte obiective prin care viaţa cotidiană să devină cât mai agreabilă şi mai suportabilă. Dacă vom continua să o dezvoltăm în aceeaşi manieră spre care s-a şi început, nu va mai putea fi numit “Micul Paris”, ci “Marea Ciorogârla”, adică o capitală haotică şi fără urbanistică proprie, ci doar suprapuneri forţate. O firească direcţionare a acelor învestiţii ar putea fi făcută prin refacerea salbei de lacuri dealungul luncii Dunării, marele fluviu putând deveni, prin fostele sale lacuri naturale (începând de la Calafat până în apropierea Deltei, o altă zonă plăcută de agrement. Refacerea lacurilor desecate va deveni nu numai o sursă piscicolă, ci mai ales va preîntâmpina viiturile care, perioidic devin catastrofale inundând localtăţi întregi.
2. În afara acestor motivaţii, noua amplasare va avea consecinţe pozitive în privinţa “regionalizării administrativ-economice a ţării”, sarcină pe care va trebui îndeplinită ca realizre a “Autonomiei Administrative” a ţării, domeniu de bază în care suntem mult rămaşi în urma altor ţări Europene. Există deja un proiect logic de a aronda ţara în opt sau zece regiuni funcţionale şi sectoriale, dar care nu poate fi făcut funcţional din cauză că actuala amplasare a capitalei este prea excentrică şi, în consecinţă, disfuncţională.
3. Dar Bucureştii de astăzi nu va deveni un oraş părăsit. El va continua să se chiar extindă, dar nu în mod haotic ca până în prezent, ci armonios şi mai funcţional. După ultimele prevederi se preconiza să se lăţească de circa douăzeci de ori în toate direcţiile, ceea ce ar fi fost o adevărată monstruozitate în plin Bărăgan. Să nu-l sufocăm şi mai mult. Îi junge cât este de pocit pe alocuri. Supradimensionând această capitală vom sfârşi să facem din el, nu o metropolă care să concureze cu altele din lume, ci din contra, numai dacă am mai pondera-o. Periferia programată pe mai multe sute de kilometrii pătraţi ar trbui să constea dominant din spaţii verzi, cu cât mai multe parcuri şi cu străzi şi bulevarde bordate de pomi care să fie schimbaţi la circa 20-30 de ani, ca să nu deformeze trotuarele şi să nu ne spară canalizările. Importanţa sa culturală, administrativă, economică, industrială, bancară şi comercială va rămânea pe mai departe primordială şi chiar va mai creşte ca importanţă, dar sub alte aspecte, mai ales după ce va fi reluată construcţia canalului navigabil Bucureşti-Olteniţa şi, poate, un alt canal de circuit, Bucureşti-Giurgiu. Bucurestii ar deveni astfel un port fluvial îndirect la Dunăre. Dacă aici ar locui japonezi, germani sau alte poppore, nu s-ar crampona pe o asemenea locaţie, mai ales astăzi când avem alte priorităţi şi spaţii mai adecvate, revenind la trecutul nostru de unde am fost alungaţi cu duşmăniel. După toate probabilităţile, Preşedenţia, Parlamentul, Executivul, Justiţia şi Patriarhia, vor continua să funcţioneze tot în vechea capitală, cel puţin alte câteva decenii, dacă nu chiar definitiv pentru unele din ele. Exemple de asmrnea capitale avem în Olanda, Australia, Brazilia, şi nu numai acolo.
4. Amplasarea capitalei în inima Transilvaniei ne-ar apropia cu cel puţin 400 de km. de Europa de Vast, ceea ce va însemna mult, atât pentru noi, cât şi pentru occidentali. În acest fel nu vom mai sta mereu cu spatele întors la Europa, după cum am stat timp de atâtea secole (mai ales de prin secolele XIV-XV) şi n-am făcut bine. Ar fi cazul să ne mai “occidentalizăm”, dar păstrându-ne şi chiar evidenţiindu-ne adevărata noastră identitate complexă. Să ne mai ponderăm şi faţă de unele vederi prea rigide de slavonizare forţată şi artificială nenaturală, direcţionată de poziţiile celor două vechi Principate Române, slavonizare impusă contra firii, din partea istorie noastre agitate. Fără să ne dezicem de noi, dar astăzi trăim alte vremuri la care trebuie să ne adaptăm din mers, recuperându-ne timpul pierdut. Devenind cu adevărat “europeni”, trebuie să strângem mai mult legăturile cu Vestul, începând cu sora noastră Italia şi celelalte ţări de gintă latină prin care am devenit cu adevărat europeni încă în urmă cu două milenii. Faptul că un român, chiar dacă era neştiutor de carte – cum a fost Badea Cârţan pe care locuitorii Romei l-au identificat după incrustaţiile în piatră, ca dac autentic pe Columna lui Traian, – el s-a putut înţelege direct cu locuitorii Cetăţii Eterne, (zicând că ei vorbes o românească stricată). Însăşi acest fapt, aparent secundar şi naiv, reprezintă un mare avans cultural european pe care noi n-am ştiut să-l valorificăm după cum se cuvine. Prezenţa voevodatelor româneşti pe pământul Transilvaniei şi luptele duse de acestea la începutul mileniului doi sunt bine atestate documentar. De aceea să acţionăm măcar acum când ne putem exprima ferm cuvântul. Prin aceasă reaşezare geografico-politică am deveni dintrodată mai occidentali, dar menţinând şi o punte de trecere dintre Occident şi Orientul European, fără să abandonăm Balcanii şi nici Marea Neagră, inclusiv… America. Trebuie să ne reluăm locul în interiorul Cununei Carpatice de unde am fost izgoniţi, susţinându-se teza absurdă că ungurii au găsit în acele teritorii “terra seseta” (pământ nelocuit). Acestă reorientare nu este “o găselniţă politică dictată de moment, ci o logică bine atestată de documente.
5. Revenind la fapte şi soluţii practice, locul amplasării capitalei noastre în Transilvania nu este greu de găsit. Dificultatea nu constă întratât în a-l găsi, ci în a ne decide asupra amplasării lui. El trebuie să fie cât mai aproape de leagănul vechii noastre obârşii de dinainte cu 2.000 de ani, Sarmisegetuza, pentru care s-au dus lupte aprige în trei războaie pe viaţă şi pe moarte ale dacilor cu romanii, care au durat timp de 5-6 ani. Datorită importanţei acestei cuceriri din partea romanilor a fost ridicat şi faimosul pod de piatră de la Drobeta-Turnu Severin (a cărui ruine dăinuie şi astăzi). Datorită amploarei şi imprtanţei acelui eveniment, luptele şi viaţa dacilor de atunci au fost eternizate pe columna din marmură din centrul Cetăţii Eterne, Roma. Columna de 30 m înălţime comţine, ca pe o peliculă cinematografică, 124 episoade sculptate, desfăşurate într-o cronologie coerentă în care se distig 2.500 figuri de soldaţi romani şi de daci, bărbaţi şi femei de o autentică naturaleţe şi expresivitate. O altă mărturie, la fel de grăitoare este şi falnicul monument Adam Clisi din Dobrogea. Noi nu trebuie să uităm că Transilvania a fost leagănul obârşiei şi a romanităţii noastre pe fondul dacic, la care s-au adăugat şi alte influenţe pe care încă trebuie să le recunoaştem ca realităţi binevenite slavii agricultori sedentari şi alte popoare războinie, de asemeni asimilate . Toate aceste influenţe ne fac să devenim mai autentici, căci este vorba de naşterea poporului român la care trebuie să ţinem
În cadrul triunghiului intracarpatic: Sarmisegetuza (din vestul Transilvaniei), Braşov (la est) şi Câmpia Turzi (la nord), ne putem decide pentru mai multe amplasamente. Unul din acestea ar putea fi Podişul Secaşelor care este o prelungire a Munţilor Orăştiei. El se află în apropierea marelui râu, Mureşul ce ar putea fi făcut navigabil din a monte de Alba-Iulia (fostă Apulum), până dincolo de Arad şi apoi la Dunăre la care am putea ajunge şi pe această cale. În această variantă, noua capitală s-ar afla în apropiere de oraşele istorice şi culturale, Alba-Iulia, Blaj (supranumită de Eminescu “Mica Romă”), de Sibiu şi de Valea Oltului. În zonă apropiată se află oraşele Orăştie şi Deva, iar înainte de a ajunge la defileul Jiului se află vechea capitală dacică, Sarmisegetuza. Ca zone de agrement sunt Munţii Apuseni plini de chei, de peşteri şi de pitoresc, iar mai la sud-vest, Munţii Retezat cu splendidele sale lacuri glaciare şi cu deschidere la Dunăre prin “scurtătura” Văii Cernei. La sud şi sud-est se află Parângul şi Munţii Făgăraş cu creasta sa măreaţă. Aceşti munţi falnici, dacă ar fi presăraţi cu moteluri şi înpânziţi de căi rutiere de legătură, ar atrage vizitatori străini din întreaga lume şi ar face să salte turismul, ca şi sporturile de iarnă în care, în prezent, suntem mult deficitari, deşi posedăm munţi pentru toate genurile de sport, pecum şi alte zone de agrement. În sfară de Podişul Secaşelor, tot în Transilvania s-ar putea opta şi pentru alte alegeri ca: Podişul Hârtibaciului din zona Făgăraş-Sighişoara sau Podişul Târnavelor, Câmpia Transilvaniei etc. Dar tot căutând un alt “loc de pomenire”, ne îndepărtăm de capitala, simbolică pentru noi a vechii Dacii.
6. În afara argumentelor enumerate, mai trebuie avută în vedere şi o altă realitate care s-ar putea tranforma într-o rodnică, mai bună şi sinceră cooperare româno-magiaro-germană în Transilvania. Îi regretăm pe nemţiii care în perioada comunismului au părăsit Transilvania şi pe care astăzi nu-i mai putem întoarce din drum, dar cu care putem colabora mai strâns în avantaj reciproc. Ei mai cunosc limba română şi nutresc simpatie pentru locurile lor natale. În ce-i priveşte pe unguri, trebuie să o spunem deschis că maghiarimea din lumea întreagă (din Ungaria, din Transilvania şi din diaspora maghiară) nu va renunţa mental la pretenţiile asupra Transilvaniei. Ei caută să se infiltreze şi să acumuleze pământuri şi bunuri materiale prin toate mijloacele imaginabile, pentru a deveni populaţie dominantă în Transilvania, ceea ce este un scop aberant şi de nerealizat prin evoluţie firească, oricât ar fi populaţia română de îngăduitoare faţă de ei. Dacă atunci, când timp de o mie de ani au dispus de putere politică şi militară n-au putut să o facă, în pofida măsurilor draconice şi abuzive de deznaţionalizare (populaţia românească rămânând mereu majoritară), ei caută acum să o realizeze pe căi ocolite. Această realitate perfidă trebuie avută în vedere căci Românii vor din toată inima frăţie cu ungurii, dar plecând de a stadiul de statu quo. 7. Construirea noii capitale pe care aş propune să se numească Dacia Traiana, va trebui să înceapă de la o concepţie judicios gândită şi strict legiferată în care să fie dinainte studiate şi conturate, amplasarea tuturor utilităţilor publice, dar şi pentru a deveni una din principalele zece perle arhitecturale ale Europei. Indiferent pe ce loc va fi construită, se pare că va trebui să fie amplasată tot pe un sistem de coline, la fel ca Cetatea Eternă, Roma (zidită pe şapte coline), fiecare cu funcţionalitatea sestul de bine conturată. În viitoarea capitală va trebui să primeze clasicismul latin – dar să nu ne dezicem nici de cel bizantin, grefate pe stilurile româneşti, precum şi de . latura artistică, de bunul gust şi de sobrietate, fără să fim tentaţi de extravaganţe şi de recorduri giganteşti. Una din coline ar putea fi destinată băncilor şi activităţilor bursiere, alta activităţi comerciale, alte “coline” (cartiere) să fie rezervate zonelor de locuinţe, altele zonei culturale şi a campusului universitar etc. Zona industrială şi transporturile să aibă sectorul lor, iar reţelele de legătură să fie aproape toate subterane sau aeriene, nepoluante şi silenţioase (trenuri electrice), cu ecepţia bulevardelor şi a stăzilor, şi cât se poate de funcţionale. Să nu domine nici gigantismul, nici ultramodernismul sau alte “bravade”, ci funcţonalul, şi cât mai multă verdeaţă, “lărgământ” şi zone de relaxre şi agrement. Străinul care ne va vizita capitala să simtă că – prin stilul şi specificul ei – se află pe pământ românesc bine exprimat şi demn de preţuire. Iar toate acestea trebuie aprofundate şi stabilite cu mult timp înainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu